Reținuți pentru furturi din apartamente

DIRECȚIA DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI CHIȘINĂU
DIRECȚIA DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI CHIȘINĂU

Polițiștii capitalei au demascat un grup infracțional specializat în comiterea furturilor din apartamente.

Suspecții, trei la număr, cu vârste cuprinse între 41 și 44 de ani,  locuitori ai capitalei, pe parcursul lunii aprilie ar fi comis patru cazuri de furturi din locuințe.

Prejudiciul cauzat părților vătămate se ridică la 100 000 de lei.

Suspecții identificau locuințele în care se aflau bunuri de preț și le monitorizau câteva zile, asigurându-se că proprietarii lipsesc mai mult timp de acasă.

Aceștia pătrundeau în locuințe prin culegere de chei, după care sustrăgeau bunurile de preț ( bijuterii din aur, argint, mijloace bănești, articole vestimentare).

Polițiștii și procurorii au acumulat probe ce le demonstrează complicitatea bărbaților în aceste cazuri.

În urma percheziției autorizate oamenii legii au depistat în automobilul cu care se deplasau suspecții o parte din bunurile  sustrase din locuințe cât și hainele figuranților cu care erau îmbrăcați în timpul comiterii infracțiunilor.

În cadrul acțiunilor procesual penale suspecții și-au recunoscut vina.

Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați penal pentru furt.  Dacă  vor fi găsiți vinovați, conform legislației ei riscă până la 4 ani de închisoare.

În continuare forțele de drept întreprind măsuri de investigație și urmărire penală privind complicitatea acestora și în alte cazuri analogice înregistrate pe teritoriul mun. Chișinău.

Acțiunile au fost realizate de ofițerii Secției investigare infracțiuni și urmărire penală din cadrul Direcției de Poliție, Inspectoratelor de Poliție  Rîșcani și Centru,  de comun cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Rîșcani.

Scroll to Top