Infractiuni descoperite


A răpit un automobil după care l-a accidentat, făptașul riscă până la 3 de închisoare
În dimineața zilei de 3 august curent, polițiștii sectorului Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au fost alertați de către un bărbat în vârstă de 36 ani, comunicând că i-a fost răpit automobilul de model ,, Nissan” în valoare de 160 000 lei, care era parcat pe str. Unirii din com. Stăuceni. Imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă a inspectoratului Botanica pentru stabilirea circumstanțelor.
Astfel în urma măsurilor întreprinse de polițiști, automobilul a fost depistat accidentat, în scurt timp în sectorul Ciocana. Ulterior ofițerii de investigație au reținut și suspectul, un tânăr, cu vârsta de 19 ani, originar din r-nul Ialoveni. Acesta a fost escortat la inspectorat pentru audieri și stabilirea circumstanțelor. În cadrul acțiunilor procesual penale individual și-a recunoscut vinovăția, comunicând că a pătruns în automobil prin acces liber și l-a răpit cu scopul de a se plimba prin capitală.
La moment acesta este cercetat penal în stare de libertate pentru răpirea mijlocului de transport, care conform legislației penale în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 29 000 lei la 67 500 lei, cu închisoare de la 1 la 3 ani. Deasemenea acesta va fi atras la răspundere și pentru comiterea accidentului rutier .
ARTICOLE SIMILARE
ULTIMELE ȘTIRI
Cercetați penal pentru furt din automobil

Măsuri de prevenire a accidentelor rutiere și de responsabilizare a şoferilor implicați în transportul public.

Riscă până la 4 ani de închisoare pentru furt din locuință

Din accidentele rutiere în care sunt implicaţi pietoni, produse în Capitală, jumătate din victime sunt copii.

Căutat pentru furt, dacă îl recunoști anunță Poliția !

Mărfuri comercializate ilegal, în valoare de peste 3 000 000 de lei, depistate și ridicate de către Poliția Capitalei

Riscă până la 7 ani de închisoare pentru jaf


ANTICORUPȚIE
