Social utile

10
oct
eye

Activităţi de prevenire şi combatere a încălcărilor din domeniul legislaţiei antifumat


În perioada 03-05 octombrie curent, de către reprezentanţii Centrului de Sănătate Publică a mun. Chişinău şi ai Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, au fost efectuate verificări inopinate la obiectivele de alimentaţie publică, instituţii medico-sanitare publice, instituţii de învăţământ superior şi instituţii prestatoare de servicii din capitală. Acţiunea a fost iniţiată în baza Planului comun cu privire la organizarea și desfășurarea activității de prevenire și contracarare a încălcărilor din domeniul legislației antifumat, scopul căreia constă în verificarea respectării Legii nr. 278 din 14.12.2007 privind controlul tutunului şi responsabilizarea agenţilor economici și a populației, cu alinierea acestora la actul normativ în vigoare.

În cadrul activităților planificate, au fost supuse verificării 20 de obiective, urmare a cărui fapt au fost întocmite 8 procese-verbale cu privire la contravenţie. Abaterile constatate rezidă în lipsa semnului unic de interzicere a fumatului, lipsa informării şi a instruirii angajaţilor privind interzicerea fumatului în sediu și pe teritoriul aferent al instituției, admiterea fumatului în spaţii închise şi semiînchise, inclusiv prezenţa aparatelor cu produse conexe (narghilea).

Totodată,  au fost repartizate materiale informative privind efectele nocive ale tabagismului asupra organismului uman, cu recomandări de a renunţa la fumat pentru binele sănătăţii personale şi a celor din jur.


Consumatori de droguri reţinuţi de Poliţie

Reţinut când consuma droguri în automobil


ARTICOLE SIMILARE

FII PRIMUL CARE ȘTIE

ipl  
LINIA
ANTICORUPȚIE
ipl

semn

POLIȚISTUL LUNII

  

martie
-------


""