Infractiuni descoperite

07
apr
eye

Bărbat din capitală bănuit de omor , reținut de Poliția Capitalei


Un tânăr în vârstă de 29 de ani locuitor a or. Cricova a mun. Chișinău, a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectat de comiterea unui omor.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție a sect. Râșcani, au fost alertați în seara de 06 aprilie, precum că într-o mina părăsită a fost depistat cadavrul unei femei. La locul faptei imediat s-a deplasat grupa operativă a inspectoratului sec. Râșcani precum și medicul legist, pentru iniţierea investigaţiilor de rigoare. În cadrul cercetărilor polițiștii au identificat femeia, care s-a dovedit a fi în vârstă de 35 de ani originară din or. Cricova. În cadrul examinării vizuale, medicul legist a depistat urme de violenţă pe suprafaţa corpului, în deosebi în regiunea capului, înaintând versiunea unui omor intenţionat.

În acest sens, ofițerii de investigație și urmărire penală imediat au inițiat acțiuni speciale de investigații, în vederea identificării făptașului precum și stabilirii tuturor circumstanțelor. Ca rezultat a acestor măsuri, polițiștii au identificat și reținut făptașul, fiind escortat la inspectorat pentru audieri.

În cadrul acțiunilor demarate forțele de ordine au stabilit că victima se cunoșteau cu bănuitul. Femeia a venit în ospeție la tânăr unde acesta locuia și au consumat băuturi alcoolice, iar ulterior între ei s-a iscat un conflict care a degenerat în bătaie.   Acesta i-ar fi aplicat mai multe lovituri în regiunea capului, care au fost fatale, ulterior a aruncat-o în mina părăsită. Totodată polițiștii au stabilit că individul anterior a fost judecat  pentru tentativă de omor si violență în familie.

Tânărul este cercetat penal pentru omor, care conform legislației în vigoare prevede închisoare de la 15 ani la 20 de ani sau detenţiune pe viaţă.


Alte 50 de persoane aflate în căutare pentru diverse infracțiuni,  reținute de Poliția Capitalei

Important pentru toți posesorii de arme


ARTICOLE SIMILARE

FII PRIMUL CARE ȘTIE

ipl  
LINIA
ANTICORUPȚIE
ipl

semn

POLIȚISTUL LUNII

  

martie
-------


""