Subdiviziuni subordonate



Secţia combaterea infracţiunilor grave şi criminalităţii organizate

………………………………………………………….



Secţia combaterea infracţiunilor în locuri publice şi transport urban

Atribuţiile principale Preîntîmpinarea şi descoperirea infracţiunilor în locurile publice şi transportul urban. Organizează activitatea specială de investigaţii în mediul interlop şi efectuiază măsuri speciale de investigaţii în privinţa infractorilor şi grupărilor criminale,în scopul prevenirii şi curmării infracţiunilor în curs de pregătire şi descoperirii celor comise. Studiază tendinţa generală a infracţionalităţii, în special a celor comise […]



Secţia investigare fraude economice

Organizează şi desfăşoară activităţi informational-analitice, privind infracţiunile de ordin economic, contravenţiilor şi fraudelor fiscale Combatere infracţiunile şi contravenţiile pe domeniul specific de activitate în limitele legii Asigură prin măsuri organizatorice, speciale de investigaţii şi de prevenire a executării prevederilor legale, privind apărarea sistemului economic al statului, dreptului la proprietate, a drepturilor şi intereselor legitime ale […]



Secţia coordonare a activităţii de urmărire penală

Organizează, dirijează şi coordonează activităţile de urmărire penală, constituite în cadrul inspectoratelor de poliţie teritoriale Verifică activitatea organelor de urmărire penală subordonate în scopul asigurării respectării drepturilor şi libertăţilor omului în procesele penale aflate în gestiune Îmbunătăţeşte calitatea urmăririi penale în cadrul subdiviziunilor teritoriale Cercetează sub toate aspectele, complet şi obiectiv, în termen rezonabil cauzele […]



Secţia supraveghere transport şi circulaţie rutieră

Participă la lucrările consiliilor tehnice de urbanism şi arhitectură, în comisiile de recepţie a drumurilor (străzilor), lucrărilor de drumuri, trecerilor la nivel cu calea ferată, reţelelor transportului electric urban, cît şi a altor obiecte pe drumurile locale şi departamentale în raza municipiului, înaintează propuneri pentru sporirea securităţii la trafic în comisia organului administraţiei publice locale […]



Secția analiza informațiilor

Misiunea Secției constă în coordonarea și desfăşurarea analizelor criminale operaţionale și tactice, organizarea şi desfăşurarea activităţilor speciale de investigaţii în scopul investigării infracţiunilor grave, deosebit şi excepţional de grave, precum şi a celor cu o rezonanţă socială sporită, având  următoarele funcţii de bază: coordonarea şi desfășurarea analizei criminale operaționale și tactice subdiviziunilor Direcției şi subdiviziunilor […]



Izolatorul de detenţie provizorie

Paza persoanelor reţinute şi bănuite de comiterea infracţiunilor şi arestate, constă în asigurarea izolării lor sigure şi supravegherii permanente asupra lor pentru a exclude posibilitatea acestor persoane de a se eschiva de la urmărirea penală şi judecată, de a împiedica la stabilirea adevărului referitor la dosarul penal sau a se ocupa cu activitatea criminală, precum […]



Batalionul special de escortă şi pază

Scopul general  este supravegherea respectării ordinei de drept şi securităţii în procesul escortării arestaţilor. Sarcinile de baza prioritare ale functiei sunt: Predarea si primirea persoanelor escortate; Asigurarea respectarii regulilor si regimului de catre persoanele escortate; Curmarea actiunilor periculoase sau interzise ale persoanelor retinute si arestate;



Batalionul de reacţionare operativă

Sarcinile principale: Reacţionarea promtă la apelurile cetăţenilor aflaţi în dificultate, despre infracţiuni, alte acţiuni ilegale sau incidente, reţinerea suspecţilor la locul crimei sau pe urme fierbinţi Asigură în limitele competenţei, menţinerea ordinei şi securităţii publice, protecţia drepturilor şi interesele legitime ale persoanei şi comunităţii Execută regimul stării de urgenţă, de asediu sau de război, conform […]