Infractiuni descoperite

08
mai
eye

Cercetat penal după ce ar fi jefuit o tânără


Ofițerii de investigație a sectorului Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, în urma acțiunilor speciale de investigație au reținut un tânăr de 23 ani, domiciliat în r-nul Criuleni, pentru că ar fi jefuit o tânără.

Cazul a avut loc la data 13 aprilie, în com. Stăuceni, în timp tânăra de 22 ani împreună cu prietenul de 23 ani, se plimbau. Individul s-a apropiat și în mod deschis i-a smuls din mână portmoneul în care se afla telefonul mobil de model ,,Samsung J5”,  600 lei, 200 euro și actele de identitate, după care a fugit într-o direcție necunoscută. Astfel cauzându-i un prejudiciu în sumă de 9 900 lei.

În acest context forţele de ordine au iniţiat un şir de acţiuni speciale de investigaţii cu privire la reţinerea individului. Astfel, suspectul a fost localizat şi reţinut de poliţişti, fiind escortat la inspectorat pentru audieri.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală acesta şi-a recunoscut vinovăţia, declarând polițiștilor că a sustras portmoneul din lipsa mijloacelor financiare. Este de menționat că individul nu este la prima abatere anterior fiind judecat pentru diverse infracțiuni.

Actualmente acesta este cercetat penal în stare de libertate  pentru infracţiune de jaf, care conform legislaţiei penale prevede o pedeapsă cu închisoare pe un  termen de la 5 până la 7 ani.


Verificări efectuate de către polițiști în vederea evaluării stării tehnice a unităţilor de transport la doua companii din capitală

Căutat de polițiști pentru furtul unui telefon mobil !


ARTICOLE SIMILARE

FII PRIMUL CARE ȘTIE

ipl  
LINIA
ANTICORUPȚIE
ipl

semn

POLIȚISTUL LUNII

  

martie
-------


""