Infractiuni descoperite

24
mai
eye

Cercetat penal pentru escrocherie


 

Un bărbat  în vârstă de 44 ani, originar din raionul Cantemir, s-a adresat cu o plângere la IP Buiucani a Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, precum că ar fi fost înşelat de bani de către un necunoscut, sub pretextul importării unui automobil. Potrivit lui, anunţul cu privire la importul automobilului l-ar fi găsit pe un site de anunţuri pe internet.

În cadrul acţiunilor speciale de investigaţii şi de urmărire penală, ofiţerii de investigaţii a Inspectoratului de Poliţie Buiucani au identificat şi reţinut individul, care s-a dovedit a fi locuitor al capitalei, în vârstă de 43 de ani.

Forţele de ordine au constatat că escrocul ar fi însuşit de la victimă suma de 4000 euro, în calitate de avans, întocmind şi o recipisă în care individul s-ar fi obligat ca în termen de 20 de zile să importe automobilul de model ,,Toyota Prius” de peste hotare, după care ar fi dispărut. Pe marginea acestui caz a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie iar bănuitul riscă să fie sancționat cu amendă sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.

Este de menţionat că individul, anterior judecat pentru infracţiuni similare, mai este suspectat în alte 13 episoade de escrocherie , unde ar fi acţionat după aceeaşi schemă.


Reţinut în flagrant de către poliţiştii sectorului Râşcani

Riscă până la 7 ani de închisoare pentru jaf


ARTICOLE SIMILARE

FII PRIMUL CARE ȘTIE

ipl  
LINIA
ANTICORUPȚIE
ipl

semn

POLIȚISTUL LUNII

  

martie
-------


""