Infractiuni descoperite

22
aug
eye

Descinderi organizate în mai multe instituţii de agrement din sectorul Ciocana


Recent, pe parcursul zilelor de odihnă poliţiştii sectorului Ciocana din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău cu suportul angajaţilor Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială “Fulger” a IGP au descins în mai multe localuri de agrement, în contextul contracarării şi descoperire a inracţiunilor şi a fraudelor economice. Astfel, după intervenţia poliţiştilor la un internet-cafe, a fost identificat un individ în vârstă de 22 ai, originar din raionul Glodeni, anunţat în urmărire penală pentru infracţiuni patrimoniale, precum şi operatorul localului de 22 ani, asupra căruia s-a depistat un pacheţel din polietilenă cu o substanţă necunoscută, asemănătoare heroinei. La fel, asupra unui tânăr de 24 ani, domiciliat în Chişinău, s-a găsit un pacheţel cu o substanţă vegetală de culoare roşietică. Iar în preajma sediului au fost stopaţi doi suspecţi, vizibil în stare de ebrietate narcotică, cu vârstele de 18 ani şi respectiv 22 ani, asupra cărora s-au depistat droguri.

Toate persoanele suspecte au fost escortate a Inspectorat pentru documentare sub aspectul consumului şi păstrării substanţelor narcotice.

Ulterior, poliţiştii au vizitat trei baruri, unde au relevat şi documentat mai multe încălcări a legislaţiei admise în activitate de către administraţie. În urma verificărilor s-au ridicat băuturi alcoolice fără acte de provenienţă, s-au depistat mijloace financiare încasate şi necontabilizate corespunzător, precum şi personal angajat în lipsa contractelor de muncă, printre care şi o minoră de 16 ani activa în calitate de chelner. Este de menţionat că, în toate localurile verificate poliţiştii au depistat condiţii insalubre de păstrare a băuturilor şi produselor alimentare.

Toate probele a fost ridicate şi depozitate până la decizia instanţei de judecată. Factorii  de decizie riscă amenzi în mărime de până la 15 000 lei.


Raiduri profilactice demarate pe strada Calea Basarabiei de poliţiştii sectorului Centru

Escroci reţinuţi în flagrant delict în sectorul Ciocana


ARTICOLE SIMILARE

FII PRIMUL CARE ȘTIE

ipl  
LINIA
ANTICORUPȚIE
ipl

semn

POLIȚISTUL LUNII

  

martie
-------


""