Infractiuni descoperite

27
mai
eye

Polițiștii sectorului Râșcani au depistat și ridicat detergenți contrafăcuți în valoare de 80 000 lei


Un bărbat în vârstă de 33 ani, a fost documentat de către ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Râșcani al Direcției de Poliție a  mun. Chișinău, fiind bănuit de contrafacerea detergenților și comercializarea lor ilegală. Astfel în cadrul acţiunilor speciale de investigaţii şi de urmărire penală, forţele de ordine au stabilit că contrafacerea detergenților era camuflată într-un garaj de pe teritoriul sectorului Râșcani. Ulterior, bărbatul plasa anunțurile pe rețele de socializare cu privire la comercializarea lor, ca fiind aduse de peste hotarele țării.

În urma percheziţiilor autorizate poliţiştii au depistat şi au scos din circuit ilegal aproximativ 180 kg de detergenţi contrafăcuţi, sub formă de praf şi lichid, peste 195 de etichete şi ambalaje destinate împachetării, ștampile, vase de prepărare și dozare a produselor contrafăcute, precum și facturi de procurare a materiei prime pentru fabricarea lor.

La solicitările poliţiştilor de a prezenta anumite acte de provenienţă sau de calitate, bărbatul nu le avea. În acest context produsele în valoare de circa 80 000 lei au fost imediat ridicate de la faţa locului şi transportate la Inspectorat, fiind depozitate până la emiterea unei decizii judecătoreşti. Totodată a fost întocmit un proces verbal cu privire la contravenţie în temeiul art. 263 “Desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător” și art.265 Achiziţionarea, păstrarea, transportul şi comercializarea ilegală a valorilor materiale, care prevede amendă în mărime de până la 9 000 lei.

În acest context Poliţia capitalei recomandă cetăţenilor, să procure detergenţi doar din magazinele autorizate prin lege. Iar în cazul în care dispun de informaţii, despre comercializarea ilicită a produselor repsective, să informeze imediat la serviciul unic 112.


Cercetat penal pentru furtul a 4 anvelope

Operațiunea ,, Taxi” în plină desfășurare


ARTICOLE SIMILARE

FII PRIMUL CARE ȘTIE

ipl  
LINIA
ANTICORUPȚIE
ipl

semn

POLIȚISTUL LUNII

  

martie
-------


""