Social utile

02
mar
eye

Poliția Capitalei nu-și uită eroii


Astăzi, 2 martie 2019, se împlinesc 27 de ani de la crâncenele lupte pentru apărarea și integritatea Republicii Moldova.
Ziua memoriei a început cu depuneri de flori la placa comemorativă din incinta sediului Direcției de Poliție a mun. Chișinău, instalată în memoria polițiștilor cazuți la datorie pe câmpul de luptă.
Poliţişti care și-au sacrificat viaţa pe platourile de luptă, au fost, sunt şi vor fi modele de demnitate, curaj şi bărbăţie, de Cetăţean şi Patriot al acestui Pământ.
Aducem omagiu foştilor camarazi, Vasile Beregoi, Mihail Gurduială, Octavian Cerempei, Sergiu Russu, Feodor Brădescu, Vitalie Pavaluc, Anatolii Tataru, Vladimir Cimpoieş, Eugen Ungureanu, Feodosie Stratan, Iurie Buftic, Ion Digori, Mihail Eni, Vladimir Butnaru, Dumitru Roşca, Alexandru Donica, Mihail Boţ, Maria Danuţa, care şi-au adus tributul pe altarul independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, care au căzut pe câmpul de luptă în acel război crunt, pentru idealurile naţionale, dreptate şi libertate, apărând vatra strămoşească, familia şi baştina din care s-au ridicat, dragostea faţă de idealurile naţionale şi morale de înaltă umanitate.
Este de datoria noastră şi a generaţiilor care vor veni după noi, să onorăm memoria, să fim recunoscători şi să rămînem devotaţi idealurilor pentru care au căzut în lupte eroii.
Cu această ocazie, conducerea Direcției de Poliție mun. Chișinău, polițiști, dar și participanţi la războiul pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, au participat la acţiuni de comemorare. Polițiștii din cadrul Direcției de Poliție au adus omagiu camarazilor noștri care au căzut pe câmpul de luptă și au mers în 18 localități : Braniște- Râșcani; Chiștelnița-Telenești; Bobeica-Hâncești; Burlanești-Edineț; Vadul Rașcov-Șoldănești; Băcioi-Ialoveni; Risipeni-Fălești; Răciula-Călărași; Batâr-Cimișlia; Buciumeni-Ungheni; Lăpușna-Hâncești; Bușeuca-Rezina; Hârtopul Mic- Criuleni; Clișova Nouă-Orhei; Ciutulești-Florești și Tigheci-Liova.
Faptele lor de vitejie ne vor călăuzi în viitor!


Situația accidentară în scădere în comparație cu perioada analogică a 2017-2018

Poliția Capitalei a identificat și reținut suspecții în cazul alertelor cu bombă


ARTICOLE SIMILARE

FII PRIMUL CARE ȘTIE

ipl  
LINIA
ANTICORUPȚIE
ipl

semn

POLIȚISTUL LUNII

  

martie
-------


""