14
iul
eye

Riscă sancţiuni pentru trafic ilicit de mărfuri


Ofiţerii de investigare a fraudelor economice din cadrul IP Râşcani al Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au relevat un caz de trafic ilicit de transportare şi comercializare a vazelor de flori pe teritoriul capitalei. Suspectul în vârstă de 35 ani, care conducea un automobil de model “Toyota Previa”, n-a putut demonstra poliţiştilor vreun act de provenienţă a mărfii.

Potrivit lui, cutiile cu vaze urmau să fie vândute ilegal la o piaţă comercială din capitală, estimate la preţul de aproximativ 12 000 lei. Marfa a fost ridicată şi sigilată în depozitul special de păstrare a corpurilor delicte. În prezent forţele de ordine examinează versiunile, privind implicarea acestuia în alte scheme frauduloase. Conform prevederilor legislaţiei în vigoare, bărbatul riscă sancţiune sub formă de amendă în mărime de 3 000 lei.

Poliţia capitalei intensifică măsurile specializate în vederea prevenirii traficului ilicit de mărfuri şi de protejare a drepturilor consumatorilor.

 


Reţinută pentru că ar fi jefuit două femei

Opt tone de pepeni verzi transportaţi ilegal în capitală


ARTICOLE SIMILARE

FII PRIMUL CARE ȘTIE

ipl  
LINIA
ANTICORUPȚIE
ipl

semn

POLIȚISTUL LUNII

  

martie
-------


""