Infractiuni descoperite

06
feb
eye

Tânăr reținut în flagrant de către Polițiști, distribuind droguri


Ofițerii de investigație a IP Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au deconspirat activitatea ilicită a unui tânăr în vârstă de 19 ani, locuitor a capitalei. Acesta se ocupa cu ambalarea și distribuirea drogurilor de tip sintetic prin intermediul aplicației ,, Telegram”

Astfel, în urma măsurilor întreprinse de către polițiști la data de 13 ianuarie, tânărul a fost reținut în flagrant pe str. Alecu Russo și escortat la inspectorat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Ulterior în cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vinovăția și a predat benevol 20 de pachețele de tip zip-lock în care se afla o masă vegetală uscată și mărunțită cu miros specific. Pachețelele au fost ridicate, sigilate și îndreptate la CTC-EJ al IGP, pentru efectuarea expertizei chimice. Dacă individului îi reușea comercializarea drogurilor, era să obțină un profit de 6 000 lei.

Conform legislației penale în vigoare, tânărul riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 7 la 15 ani.

Totodată polițiștii întreprind măsuri speciale de investigație pentru stabilirea și identificarea altor persoane implicate în comercializarea drogurilor.


Riscă până la 3 ani de închisoare pentru răpirea mijlocului de transport

Reținut de Polițiști pentru pungășie


ARTICOLE SIMILARE

FII PRIMUL CARE ȘTIE

ipl  
LINIA
ANTICORUPȚIE
ipl

semn

POLIȚISTUL LUNII

  

martie
-------


""